Întâlnirea Dăncilă-Tăriceanu. PSD: Vom respinge proiectul privind amnistia și grațierea / ALDE: Nu am ajuns la un consens în privința restructurării Guvernului

Întâlnirea Dăncilă-Tăriceanu. PSD: Vom respinge proiectul privind amnistia și grațierea / ALDE: Nu am ajuns la un consens în privința restructurării Guvernului
Publicat: 21/08/2019, 22:15

„Astăzi a avut loc o nouă ședință a coaliției de guvernare PSD-ALDE, o discuție care a vizat atât componenta politică a alianței, cât și pe cea guvernamentală. În cadrul discuției de astăzi, am abordat tema funcțiilor vacante în guvern, precum și sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia și grațierea. În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat și agenda publică”, a transmis PSD, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Premierul Viorica Dăncilă și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu au discutat mai bine de două ore, la Vila Lac, despre soarta coaliției de guvernare, după ce ALDE a cerut o restructurare a guvernului și un nou program de guvernare.

Întrevederea reprezintă a doua încercare de discuție, după ce premierul Viorica Dăncilă a lipsit de la întrevederea de luni a coaliției.

Ședința coaliției a avut oricum loc, luni, a anunțat secretarul general al PSD Mihai Fifor, precizând că discuția a fost una „productivă”, iar relațiile în interiorul alianței sunt sunt stabile și funcționale.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou programd e guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.

Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să își asume responsabilitatea guvernării și să înțeleagă că un partid nu poate să fie și la putere și în Opoziție.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formațiuni politice, inclusiv în UDMR.

ALDE susține că nu a ajuns la un consens cu PSD în privința restructurării Guvernului

PSD-ALDE nu au ajuns, miercuri, la un consens privind restructurarea Guvernului, urmând ca săptămîna viitoare să aibă loc o nouă discuție, transmite ALDE într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu va stabili în septembrie dacă va ieși de la guvernare.

„Astăzi, în cadrul ședinței de coaliție, prim ministrul Viorica Dăncilă ne -a informat că, urmare a discuțiilor din structurile de conducere ale PSD, a decis să facă nominalizări pentru portofoliile vacante și consideră că restructurarea guvernamentală nu este o măsură oportună. ALDE consideră în continuare că este necesară promovarea unui pachet de măsuri care să cuprindă o restructurare de amploare a Executivului, care să vizeze reducerea numărului de ministere, înjumătățirea numărului de secretari de stat și diminuarea drastică a numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor. În paralel, considerăm că este necesară și o reformă a funcției publice, axată pe competență. Săptămâna viitoare va avea loc o discuție privind setul de măsuri care vizează actul de guvernare și agenda publică . La începutul lunii septembrie ALDE își va convoca structurile de conducere pentru a analiza rezultatele guvernării, perspective și opțiuni”, a transmis ALDE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

ALDE transmite că discuțiile de miercuri au vizat și ordinea de zi din sesiunea extraordinară și s-a convenit ca proiectul de lege privind amnistia și grațierea să fie respins la vot.

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu mai transmite că „ALDE i-a propus premierului Viorica Dăncilă, încă de la ședințele trecute ale coaliției, să identifice și să pregătească un set de măsuri a căror aplicare să asigure o bună guvernare. În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituțiilor statului, un nou program de guvernare, precum și o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competența”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța